Incredere

Acum cateva minute am primit un comentariu de la Raluca la postarea mea Dintisori, primul canin, diverse  in timp ce eu citeam la ea "Despre copii in centrul atentiei sau in centrul familiei" si ma gandeam cat de multa dreptate are. Femeile dupa ce nasc renunta la ele, la partener si se dedica in totalitate copilului/ copiilor iar cand apar problemele in cuplu pun asta pe seama partenerului, a depresiei pospartum, fara a se gandi ca si ele au partea lor de vina, ca renunta usor. Acum recunosc ca si eu am gresit si-i reprosam lui ca nu mai vrea sa vorbim cum vorbeam inainte, ca nu vede decat job iar acasa nu face decat lucrurile stric care tin de el, piata, cumparaturi, etc.. Tot citesc pe la Raluca si ma gandesc ca, cei mici chiar sunt competenti si trebuie sa li se acorde credit, libertatea de care au nevoie. M-am convins ca eu sunt cea care nu acord credit, incredere, ma tem prea mult ca el nu se va decurca, ca va cadea, ca se va lovi, etc, etc, desi mi-a demonstrat ca se poate descurca si cu alte ocazii (aveam  musafiri si l-am trimis pentru prima data sa duca din sufragerie la cosul de gunoi din bucatarie ceva, s-a descurcat) . Temerile mele il dezavantajeaza pe cel mic, iar eu  trebuie sa sa ma confrunt cu acele temeri si sa le elimin, spre binele celui mic.

Apropos de ce spuneam mai sus, am fost cu sotul si cu cel mic in parc, gogosel e inebunit dupa tobogan (ca toti copii), eu am o mare teama ca nu aluneca corec si ca s-ar putea lovi. Cred ca stiti ca la tobogan initial exista o zona cu plasa pe care cei mici trebuie sa mearga ca sa ajunca la un tunel, apoi oalta zona nu foare periculoasa si apoi ajung la tobogan i-si dau drumul si procesul se reia. Problema mea erau toate acele faze intermediare, mai ales plasa, eu rezumandu-ma cand mergeam la tobogan doar la acea zona de urcat si alunecat (si aia in mintea mea destul de periculoasa). Ajungem la tobogan, copilul este suit in zona cu plasa, pe care o parcurge fara probleme gasindu-si singur echilibrul in caz de nevoie ( eu am sarit sa-l ajut ca de e mic dar sotul era cu gura pe mine "Lasa-l !"). Doar eu aveam mintea plina de scenarii urate (ca picioarele i se prind in plasa in forma de patrate, ca o sa cada, etc.,). Asa ca cel mic fericit parcurge intreg circuitul e iarasi jos, vrea sa fie urcat, etc. Cert este ca eu singura nu l-as fi lasat sa parcurga tot circuitul la varsta asta (un an si 5 luni). 

Sincer pentru revenirea la iubirea olitei iarasi nu stiu cum sa procedez.Nu-mi dau seama unde am gresit, poate l-am bruscat, nu stiu. Stiu ca am citit ca exista perioade in care cei mici desi au facut la olita nu mai vor. Si facutul la olita este asociat cu supunere si cu omagiul adus parintilor, mamei mai ales.

E tarziu totusi si maine , adica azi mergem la bunicul ca e ziua lui.
La multi ani bunicule! sa fii sanatos ca sa ai grija de minilivada lui tati si sa ma plimbi cu tractorelul tau .

Lui tati ii spun ca il iubesc mult iar pe voi va salut cu respect, mami de strumf.